Ionuț are 18 ani, este campion la dans sportiv și duce cea mai grea luptă din viața lui. Are nevoie de tine acum.
Ionuț a intrat în sala clubului Medio Monte la doar 6 ani. Timp de 12 ani, l-am văzut transformându-se: de la primii pași stângaci, la eleganța și forța unui campion.
Venea direct de la școală la antrenamente și rămânea până seara târziu. Ajuta la ore, preda celor mici și își asuma cu o seriozitate rară rolul de sprijin pentru cei din jur — un exemplu constant pentru toți cei care l-au cunoscut.
Crescut încercat de mic de viață, dar format într-o familie care i-a fost sprijin și iubire, Ionuț a învățat devreme ce înseamnă să te ridici. Nimic din ce a trăit nu i-a putut opri drumul, munca și dorința de a merge mai departe.
"Ionuț nu este un simplu membru — este parte din familia noastră."
— Clubul Medio Monte
Acum câteva săptămâni, viața lui Ionuț s-a schimbat complet. Un accident neașteptat l-a adus imobilizat într-un pat de spital.
Fractură cervicală cu leziune medulară și paralizie de la gât în jos. Ionuț este internat la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, unde primește îngrijiri medicale intense.
Acum se reeducă să respire. Fiecare inspirație și fiecare expirație sunt un efort uriaș — corpul lui învață din nou funcții de bază pe care noi le facem fără să ne gândim.
Ionuț a reușit să își miște umerii — un gest simplu care pentru el înseamnă enorm. Este dovada că recuperarea poate continua și că voința lui de fier nu a cedat.
Diagnosticul este grav, dar lupta nu este pierdută.
Costurile recuperării depășesc puterea familiei. Fiecare donație îl aduce mai aproape de o respirație mai ușoară, de un pas înainte, de viață.
RO57BTRLRONCRT0DF1445401
RO57BTRLEURCRT0DF1445401
Puteți efectua transferul direct prin aplicația Banca Transilvania sau prin orice alt serviciu bancar.
Asociația a fost înființată special pentru a-l sprijini pe Ionuț în această perioadă extrem de dificilă. Scopul nostru este să strângem fondurile necesare pentru tratamentele și recuperarea de care are nevoie, în centrele specializate care îi pot reda demnitatea și, sperăm, independența.
Toate donațiile ajung direct pentru acoperirea costurilor medicale și de recuperare. Transparența este prioritatea noastră.
Donează acum